Reacții în presa internaţională după învestirea Guvernului Ludovic Orban. Presa internaţiuonală relatează, luni după-amiază, despre învestirea Cabinetului Ludovic Orban, notând că situaţia va permite formarea echipei Comisiei Europene, potrivit Mediafax.

„Guvernul minoritar de centru al premierului român desemnat Ludovic Orban a obţinut votul de încredere al Parlamentului, îmbunătăţind perspectivele depăşirii vidului politic de la Bucureşti şi din Uniunea Europeană”, notează agenţia de presă Reuters.

„Guvernul minoritar român prezentat de liberalul Ludovic Orban a obţinut luni încrederea Parlamentului, punând capăt unei crize politice care întârzia formarea noii Comisii Europene”, relatează agenţia de presă Belga şi site-ul de ştiri MetroTime.be.

„În România, Guvernul de centru-dreapta al lui Ludovic Orban a obţinut votul de încredere al Parlamentului”, scrie publicaţia italiană Il Post.

„România – Guvernul Orban obţine încrederea Parlamentului”, relatează postul Euronews.

Articolul precedentBârlad – orașul vecin, sub șantier până pe 10 decembrie
Articolul următorActele de identitate se pot face și în weekend, pentru vot