Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)– Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au făcut, ieri, 23 octombrie, 12 percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Cluj şi Teleorman. Scopul acţiunii a fost destructurarea unui grup infracţional specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi şantaj.

Conform anchetatorilor, în urma descinderilor au fost duse la audieri 25 de persoane implicate în obţinerea de importante beneficii materiale prin săvârşirea infracţiunilor de şantaj şi înşelăciune, prin metoda „Acoperişul”.
Din cercetările efectuate a reieşit că, în iulie 2017, inculpaţii Gabor Balazs, George Raimond Arghirea Bot şi Radu Caluschi au constituit o grupare infracţională organizată care a acţionat pe raza judeţelor Galaţi, Bucureşti, Constanţa, Ilfov, Călăraşi şi Tulcea.

„Conform metodei „Acoperişul”, uzitată de către membrii comunităţii rromilor de origine maghiară din judeţele Cluj şi Mureş, gruparea infracţională îşi racola viitoarele victime de cele mai multe ori prin intermediul unor site-uri de publicitate în care ofereau servicii de reparaţii la acoperişurile imobilelor. Ca urmare a publicităţii create, membrii grupării erau contactaţi telefonic de către victime care, crezând că discută cu reprezentanţii unor societăţi comerciale serioase, solicitau întâlniri/negocieri pentru realizarea unor lucrări de reparaţii, în special la acoperişurile imobilelor”, precizează procurorii DIICOT.

Alt preţ, mai ridicat decât cel prevăzut în contract

Părţile încheiau contracte în care se precizau termenele de execuţie, preţul, dar şi că trebuie achitat un avans din valoarea totală a lucrării. Ulterior, se demarau lucrările de reparaţie/înlocuire/construire a acoperişului. „După decopertarea acoperişului, în special atunci când se aduceau materiale de construcţii la locuinţele victimelor, membrii grupării solicitau plata unor sume considerabil mai mari decât cele convenite iniţial, cu titlu de tranşe din preţ”, mai arată DIICOT Galaţi.
Membrii grupării justificau diferenţele spunând că preţul convenit iniţial şi consemnat în contract nu includea şi accesoriile sau că suprafaţa construită a fost mai mare.
„După ce iniţial au refuzat să comunice un preţ exact al lucrării sau au comunicat un preţ avantajos (de o valoare semnificativ mai mică decât cel al pieţei) şi au reuşit să atragă victimele la colaborare, liderii grupării au trimis echipe de muncitori (ceilalţi membri ai grupării) la imobilele victimelor.

Respectivele echipe de muncitori au procedat la deteriorarea imobilelor în cauză, iar ulterior, coordonatorii grupării au reluat legătura cu persoanele vătămate şi le-au solicitat acestora sume mari de bani invocând diverse motive nereale”, au precizat procurorii.

Ameninţări şi constrângeri psihice

Anchetatorii au strâns probe care demonstrează că membrii grupării îşi constrângeau psihic victimele pentru a le determina să plătească sumele solicitate, profitând şi de faptul că aceştia aveau nevoie urgentă de încheierea lucrărilor.

Când victimele nu au dorit să achite preţul cerut, membrii grupării au recurs la ameninţări directe. Le-au incendiat casa sau  autoturismul, au demonstrat agresivitate în limbaj şi comportament. Au intimidat victimele venind în număr mare şi insistând că nu pleacă din casă până nu primesc sumele cerute.

În perioada iulie 2017 – octombrie 2018, Gabor Balazs, George Raimond Arghirea Bot şi Radu Caluschi, cărora li s-au adăugat şi alţii, au indus în eroare cel puţin opt persoane, cauzând astfel un prejudiciu total în valoare de peste 120.000 de lei şi 21.650 euro.

Consecinţe pentru cei în cauză

Gabor Balazs, George Raimond Arghirea Bot şi Radu Caluschi, acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune în formă continuată şi şantaj în formă continuată, au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 30 de zile. Alte două persoane s-au sustras urmării penale, faţă de aceştia urmând a se lua măsurile legale atunci când vor fi prinşi.
Acţiunea organizată de procurorii DIICOT Galaţi a beneficiat de sprijinul Secţiei 5 Poliţie Bucureşti,  Serviciului de Intervenţie şi Acţiuni Speciale,  BCCO Braşov, SCCO Teleorman, BCCO Cluj şi al Jandarmeriei Galaţi, iar suportul tehnic a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Articolul precedentGălăţeanca Alexandra Alexe, dublă campioană europeană la haltere
Articolul următorCu iarna bătând la uşă, Primăria continuă programele privind încălzirea alternativă