Elevii de la Colegiile Naționale „Vasile Alecsandri” și „Costache Negri” din Galați au fost protagoniștii unui proces simulat într-o sală de judecată adevărată. Evenimentul face parte din Proiectul „Fii avocat în școala ta!”, inițiat de Baroul Galați, în colaborare cu Judecătoria Galați, Curtea de Apel Galați și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

Judecătorii, procurorii, avocații, părțile din proces s-au pregătit alături de mentorii lor și au demonstrat că sunt implicați, curioși, dornici să afle adevărul într-o speță creată special pentru această ocazie și care a adus în discuție probleme reale, actuale ale tinerilor. Am văzut tineri frumoși din toate punctele de vedere în sala de judecată, unii care își doreau deja să urmeze o carieră juridică, alții care au descoperit abia acum că profesiile juridice sunt o opțiune de luat în considerare pentru viitor, numitorul comun fiind implicarea, curiozitatea, pasiunea cu care au tratat această provocare. Felicitări tuturor participanților, elevi, profesori, avocați, judecători, procurori, grefieri!„, se menționează într-o postare pe rețelele de socializare a reprezentanților Baroului Galați.

Marți, 14 martie 2023, Baroul Galați, in colaborare cu Judecătoria Galați și Curtea de Apel Galați, a organizat al doilea proces simulat intr-o sală de judecată, de data aceasta in materie civilă.

Elevii de la Colegiul National „Costache Negri” Galati și Colegiul National ”Vasile Alecsandri” din Galați au participat la un proces simulat de divorț cu minori, dând dovadă de maturitate în gândire și soluții, profunzime în analiza relațiilor de cuplu, tact în ascultarea minorilor, demonstrându-ne, încă o dată, că demersul nostru este unul benefic, cu un impact educațional maxim pentru ei!

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentTânăr din Liești, depistat la volan deși avea dreptul de a conduce suspendat
Articolul următorInvestiții de aproximativ 60 milioane de euro pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor județene din Galați