Premierul Ludovic Orban, aflat miercuri în vizită la șantierul bazinului olimpic din Brăila, a enumerat investiții extrem de importante, cu o valoare totală care depășește suma de 2 miliarde de euro, investiții care vor fi făcute și vor dezvolta atât județul Brăila, cât și județul Galați.

”Așa cum am anunțat de la prima vizită la podul de la Brăila, de fiecare dată când voi veni în Brăila, voi merge la lucrările de construcție a podului. Cei care ați fost cu mine știți că e un pod extrem de important, o construcție spectaculoasă, o realizare tehnică deosebită. Va fi, ca lungime, al treilea pod din Europa, cu o lungime de aproape 2 km. Se vede cu ochiul liber cum progresează lucrările. Lucrările progresează la construcția pilonilor. Se apropie de cota tablierului. Sunt la 27 de metri, am înțeles, față de o cotă a tablierului care este la 39. De asemenea, pregătim începerea lucrărilor la infrastructura de legătură. Știți foarte bine că sunt 23, dacă nu mă înşel, 23 de km de drumuri care conectează podul de la Brăila de axele principale de transport rutier. Tot astăzi s-a întâmplat un lucru pozitiv, și anume a fost finalizată procedura de licitație și a fost declarat câștigătorul licitației pentru realizarea drumului expres Brăila-Galați. Câștigătorul licitației este UMB Spedition, care este compania cu care s-a semnat și contractul de construcție a centurii Galațiului. Este un constructor serios, a fost selectat pentru că a avut cea mai bună ofertă tehnică și cel mai bun preț. Odată cu semnarea contractului, așteptăm cele 10 zile – termenul de depunere a contestațiilor. Nădăjduim că nu vor fi depuse contestații pentru că selecția este foarte clară. Repet, cea mai bună ofertă tehnică și cel mai mic preț. Am respectat întru totul legea. După expirarea termenului, se va semna contractul și va începe proiectarea, care durează 12 luni, iar execuția este prevăzută să dureze 24 de luni. Sunt convins, cunoscând constructorul, că și faza de proiectare va dura mai puțin, și faza de execuție efectivă va dura mai puțin. Drumul expres Brăila-Galați este parte dintr-un ansamblu de drumuri expres care au ca obiectiv asigurarea conectivității arealului metropolitan Brăila-Galați. Pe lângă Drumul expres Brăila-Galați, urmează să fie construite Drumul expres Brăila-Tulcea, care va trece peste pod, care va fi continuat cu Drumul expres Tulcea-Constanța. Rostul acestor drumuri expres este acela de a asigura legătura cu Coridorul 4 Paneuropean de transport și cu Portul Constanța a zonei Galați-Brăila. De asemenea, mai avem de construit două drumuri expres: drumul expres care face legătura între Brăila și Focșani și drumul expres care face legătura între Brăila și Buzău. Ambele drumuri au ca obiectiv conectarea de Coridorul 9 Paneuropean, coridor pe care se află în pregătire construcția autostrăzii – sau a drumului expres, în funcție de cum va ieși din documentația tehnico-economică – A7; autostrada A7. Legătura cu A7, care face legătura, la estul Uniunii Europene, între sud și nord și care va permite o mult mai bună conectivitate a Galațiului, Brăilei cu această axă de transport și cu partea de NE a Europei. Sunt investiții extrem de importante, cu o valoare totală care depășește suma de 2 miliarde de euro, investiții care vor fi făcute și vor avea un efect extrem de favorabil asupra dezvoltării Brăilei, Galațiului – atât județul Brăila, cât și județul Galați. Nu în ultimul rând, avem ca obiectiv realizarea lucrărilor de asigurare a navigabilităţii Dunării. Dunărea este cea mai importantă axă de transport european fluvial. Face parte din coridorul de transport fluvial care face legătura între Marea Neagră și Marea Nordului – pe Dunăre, canalul Rin-Main-Dunăre și Rin. Acest coridor de transport european fluvial este foarte important și, pentru România, asigurarea standardelor de navigabilitate ar permite reluarea la un volum extrem de mare a traficului comercial, a transportului de mărfuri, iar acest lucru va crea foarte multe oportunități de dezvoltare economică pentru România și pentru județele care sunt riverane Dunării şi care au porturi, cum sunt și Galațiul, și Brăila. Şi acest obiectiv de investiții face parte din planul nostru de investiții și intenția noastră este să îl realizăm într-un termen cât mai scurt. Brăila are nevoie de dezvoltare economică. Brăila, condusă aproape toată perioada, atât la nivel județean, cât și cu rare excepții la nivel de municipiu, de PSD, în loc să evolueze, a fost în involuție. Foarte puține investiții au fost atrase aici, foarte puțini bani europeni au fost utilizați pentru a crește calitatea serviciilor, pentru a dezvolta infrastructura și este nevoie de o schimbare profundă de abordare a guvernării locale, care să fie orientată spre investiții și spre dezvoltare. Şi de aceea Lucian Căprariu şi Cătălin Boboc sunt oameni pe care îi cunosc, pentru care garantez și care vor fi parteneri pentru noi în implementarea tuturor acestor proiecte de dezvoltare pentru municipiul Brăila și pentru județul Brăila. În ceea ce privește bazinul olimpic, aștept să se țină constructorul de cuvânt. Din punctul nostru de vedere, noi asigurăm finanțarea, astfel încât să putem deconta situațiile de lucrări. Rămâne ca și constructorul să finalizeze această lucrare, care este foarte importantă. Prezența unui bazin olimpic în Brăila poate să genereze interes pe lângă atractivitatea pe care o are pentru oameni, pentru că va avea și deschidere către cetățeni, către public, dar se pot organiza competiții internaționale de natație, se poate crea o bază de antrenament și de pregătire a sportivilor în natație și generează multe oportunități pentru Brăila”, a fost declarația premierului Ludovic Orban.

 

Articolul precedent7 simptome fizice care pot fi cauzate de singurătate
Articolul următorBilanț COVID pentru ultimele 24 de ore: 1.639 de cazuri noi și 41 de decese/ Numărul infectaților de la ATI depășește pragul de 500