Pompierii gălățeni plantează o pădure în onoarea generalului Eremia Grigorescu. Acțiunea, aflăm de la ISU Galaţi, se desfășoară mâine, 21 martie 2019, între orele 09,00 – 15,00.

Evenimentul are loc la împlinirea a 100 de ani de la moartea eroului gălăţean, comandant al Armatei 1-a din Primul Război Mondial, Generalul de armată Eremia Grigorescu.

Se intenţionează plantarea unei păduri de salcâm în localitatea Izvoarele, cunoscută pentru desele cutremure de pământ şi alunecări de teren, din cauza solului instabil.

Proiectul, intitulat „Drumul Generalului”, se desfăşoară în baza unui parteneriat încheiat între Asociaţia Frontiera Gălăţeană,  IJSU Galaţi, Poliţia Locală Galaţi şi Asociaţia „Galaţi, oraşul meu”, cu sprijinul Liceului de artă „Dimitrie Cuclin” Galaţi.

„Viitoarea pădure de la Izvoarele va purta numele generalului gălăţean, iar partenerii vor oferi primarului comunei Slobozia Conachi un basorelief cu chipul lui Eremia Grigorescu.”, ne-a explicat lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.

Totodată, pompierii vor amplasa şi câte un basorelief cu chipul generalului Eremia Grigorescu. Acestea vor fi dezvelite în localitatea în care s-a născut – Târgu Bujor, în locul unde a învăţat, la CNVA, la ISU Galaţi, care-i poartă numele şi în locul înhumării, la Mărăşeşti.

 

Articolul precedentÎnșelăciune cu consecințe deosebit de grave și spălare de bani la Galați
Articolul următorEchipa de hochei CSM „Dunărea”, cu o victorie mai aproape de primul loc