Poliţiştii locali gălăţeni, la vânătoare de abateri în sezonul estival. Începând de astăzi, miercuri, 1 mai, vreme de cinci luni, ei îşi vor intensifica activitatea pe partea de ordine publică.

Poliţiştii îi au în vedere pe toţi contravenienţii, dar mai ales pe cei care parchează ilegal, blochează străzi, fac scandal ori murdăresc, în orice fel, domeniul public. Comerţul „la bordură” va fi şi el sancţionat.

Zonele din Galaţi şi evenimentele care vor concentra un public numeros vor fi sub lupa poliţiştilor locali timp de cinci luni. În această perioadă se va derula planul de măsuri „Estival 2019”. Echipajele de ordine publică şi de siguranţă a circulaţiei vor fi întâlnite mai des în zone ca Faleza Dunării, Grădina Publică, Parcul Viva, Esplanada de la P-uri, Orăşelul Copiilor, Parcul Selgros, Parcul Cloşca, Turnul TV, Parcul CFR, Parcul Libertăţii, zona Lacului Vânători, Parcul Rizer. Vor fi controlate şi zonele limitrofe ale municipiului Galaţi, dar şi pieţele agroalimentare.

Gălăţenii care se vor duce la picnic vor fi sancţionaţi dacă fac grătare în locuri nepermise sau lasă mizerie în urma lor. Vor fe de asemenea sancţionaţi beţivii, scandalagiii sau cei care distrug spaţiile verzi sau mobilierul urban.

Poliţiştii le vor aduce la cunoştinţă gălăţenilor toate aceste lucruri, preventiv, mâine, 2 mai, începând cu orele 17,00, în cadrul unor întâlniri cu gălăţenii pe Faleza Dunării, în Parcul Viva şi în Grădina Publică.

Disciplina traficului rutier, o prioritate!

Una dintre priorităţile misiunilor din această vară o va constitui disciplinarea traficului rutier, anunţă conducerea Poliţiei Locale. Agenţii vor fi prezenţi în zonele de risc ridicat pentur producerea de evenimente rutiere. ,

„Pe Faleza Superioară a Dunării, atât echipajele de siguranţă rutieră, cât şi cele de ordine publică vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea parcărilor neregulamentare, în zonele unde se poate pune în pericol viaţa sau integritatea gălăţenilor, respectiv trecerile de pietoni, zona de acţiune a indicatorului „Oprirea interzisă” şi aşa mai departe, precum şi pentru luarea măsurilor legale în ceea ce priveşte curăţenia zonelor de promenadă”, a declarat Petrică Hahui, directorul general al Poliţiei Locale Galaţi.

În atenţia Poliţiei Locale se vor afla şi agenţii economici care nu respectă normele legale, precum şi cetăţenii care dau muzica prea tare, deranjându-i pe cei din jur.

Articolul precedentLa Tuluceşti se construieşte o fabrică de dulceaţă de zmeură
Articolul următorDrumuri și curți acoperite cu apă după ploaia de marți