Astăzi, 13 septembrie 2021, un număr de  304 polițiști din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galați, sprijiniți de un număr de 33 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați și de un număr de 92 polițiști din cadrul Poliției Locale Galați, au acționat în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din județul Galați, pentru un început în siguranță al noului an școlar.

Emoțiile, speranța, bucuria revederii colegilor, educatorilor, învățătorilor și profesorilor vor defini această zi, la fel ca în fiecare an, zi în care ne bucurăm să vă fim aproape.

Pentru Poliția Română, siguranţa în şcoli constituie o prioritate. Astfel, pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, fiecare unitate de învăţământ este inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestră ale Poliţiei, inclusiv traseele pe care copiii le folosesc pentru a veni și pleca de la școală.

Polițiștii birourilor de siguranță școlară împreună cu polițiștii de proximitate se vor deplasa la sediul unităților de învățământ preuniversitar, în vederea relaționării cu conducerea acestora şi cu cadrele didactice responsabile de gestionarea fenomenului de violență școlară și bullying, respectiv cu consilierii educativi, în scopul identificării elevilor aflați în situații de risc sau vulnerabili.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier, la orele la care copiii vin și pleacă de la unitățile de învătământ.

Polițiștii gălățeni vor intensifica activitățile de verificare a vehiculelor destinate transportului de elevi, din punct de vedere al licențierii, existenței inspecției tehnice periodice, asigurării de răspundere civilă obligatorie și respectării normelor de protecție privind răspândirea virusului Covid-19.

Totodată, sunt controlate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ, cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru prevenirea evenimentelor negative şi evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.

Acestea sunt orientate cu precădere către prezentarea unor modalități de soluționare non-agresivă a conflictelor, precum şi a unor noțiuni juridice privind răspunderea penală şi consecințele comiterii unor fapte antisociale, concomitent cu promovarea tipologiilor comportamentale bazate pe respectarea regulilor de conviețuire socială.

Pentru creșterea gradului de siguranță în interiorul unităților de învățământ, polițiștii informează factorii responsabili cu privire la cele mai bune măsuri care pot fi luate și sunt pregătiți să răspundă la orice întrebare și să intervină ori de câte ori este nevoie.

Le dorim tuturor preșcolarilor, școlarilor, dar și cadrelor didactice și părinților un an școlar plin de performanțe și succes!

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCinci săptămâni de poveste
Articolul următorScumpirile au urcat inflația la 5,25%. Oamenii sunt îngrijorați