Petrecere încheiată cu distrugeri, bătăi şi înjunghieri

O petrecere desfăşurată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna gălăţeană Fundeni s-a încheiat cu distrugeri, bătăi şi înjunghieri.

Polițiștii Secției 3 Rurală Liești au fost sesizați, printr-un apel la 112, că un tânăr de 21 de ani a fost agresat fizic, în propria locuință, de mai multe persoane. La fața locului, după primele verificări, oamenii legii au stabilit filmul evenimentelor.

Astfel, în seara de sâmbătă, la domiciliul tânărului a avut loc o petrecere, în timpul căreia, pe fondul consumului de alcool, între el și un consătean, de 26 de ani, a izbucnit un conflict spontan. Acesta din urmă a părăsit locuința unde se desfășura petrecerea, dar a revenit, la scurt timp, însoțit de patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. Cei cinci au intrat fără drept în curtea reclamantului, au distrus gardul acesteia, au vandalizat un autoturism și au spart mai multe geamuri.

Doi în spital, doi sub control judiciar

În acelaşi timp, înarmați cu arme albe, cei cinci l-au lovit pe tânărul de 21 de ani, provocându-i mai multe plăgi tăiate. La rândul său, gazda a ripostat, lovindu-l cu un obiect ascuţit pe bărbatul cu care avusese conflictul iniţial.

Cei doi tineri răniţi au ajuns la spital, rămânând internați pentru îngrijiri medicale. Ceilalți patru bărbați au fost reținuți de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore. În cursul zilei de luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești a dispus plasare a doi dintre aceştia sub control judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile. Polițiștii continuă cercetările în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere, turlburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe.

Articolul precedentBeat şi fără permis, a furat o maşină şi s-a ciocnit cu un excavator
Articolul următorAccident rutier produs din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum