Peste 2,6 milioane de persoane au trecut graniţa prin județul Galați

Peste 2,6 milioane de persoane au trecut graniţa prin județul Galați, pe parcursul anului 2018, potrivit unui bilanţ al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră.

Prin punctele de trecere a frontierei cu Republica Moldova din judeţul Galaţi, Galaţi – Giurgiuleşti şi Oancea – Cahul, au tranzitat anul trecut peste 2.600.000 de persoane şi peste 880.000 de mijloace de transport.

În anul 2018, pe raza judeţului Galaţi, au fost înregistrate 11 cazuri de migraţie ilegală, fiind descoperite 12 persoane care au încercat să treacă ilegal frontiera. În toate cazurile s-au întocmit dosare penale şi s-a colaborat cu autorităţile din Republica Moldova în vederea readmisiei celor prinşi.

Potrivit Poliţiei de Frontieră Galaţi, în perioada analizată, au fost constatate la frontieră 1.327 de fapte ilegale, dintre care 673 de infracţiuni şi 654 de contravenţii, valoarea sancţiunilor fiind de peste 337.200 de lei. În acelaşi timp, au fost confiscate 30.894 pachete de ţigări, 242 kilograme de tutun şi 329 litri de alcool. De asemenea, au fost reţinute şase autoturisme, o motocicletă, nouă arme şi 3.375 elemente de muniţie.

Articolul precedentGrav accident de circulație în comuna Smârdan, lângă Galați
Articolul următorTâlharul din Centru vrea să fie din nou liber, după ce a bătut crunt un vârstnic