Pesta porcină africană a ajuns la porţile municipiului Galaţi, după ce într-o fermă aflată în apropierea oraşului au murit şapte animale, iar alte 12 au fost eutanasiate de autorităţile sanitar-veterinare locale, la ordinul prefectului.

Foarte grav, însă, este faptul că proprietarul fermei, Laurenţiu Cojanu, susţine că a anunţat autorităţile încă de marţi, zi în care i s-a îmbolnăvit primul porc, iar oficialii au intervenit abia vineri. Fermierul are o fermă la ieşirea din oraş, în zona Zătun, în care, pe lângă oi şi alte animale, creştea şi 19 porci.

„Au venit vineri şi atunci mi s-a spus prima dată că au pestă. Porcii erau apatici, nu mai aveau poftă de mâncare. După ce au luat probe, au plecat pe la ora 17.00, iar pe la ora 19.00 i-am sunat şi le-am spus că a murit un porc. Iniţial, au spus să îl lăsam aşa, dar apoi au sunat pe la ora 23.00 să îmi spună să fac o groapă. Sâmbătă, au murit alţi cinci porci. Au venit tot aşa, noaptea târziu, să îi îngroape”, a declarat, revoltat, Laurenţiu Cojanu.

După toată această bâlbâială, timp în care un alt porc a murit, iar ceilalţi erau întinşi pe jos, fără vlagă şi cu semne evidente de boală, autorităţile sanitar-veterinare au decis, duminică dimineaţă, să ucidă, preventiv, toţi porcii din fermă. Astfel, specialiştii Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), însoţiţi de jandarmi, poliţişti, militari şi de muncitori de la Ecosal s-au deplasat la fermă pentru a pune în aplicarea decizia de ucidere preventivă.

Directoarea DSVSA Galaţi, Carmen Stroia, a afirmat că autorităţile sanitare au ajuns în fermă imediat ce au fost informate: „Ne-am deplasat imediat ce am fost anunţaţi de colegul medic veterinar concesionar. Nu a durat o săptămână, am venit în aceeaşi zi în care veterinarul ne-a anunţat”.

Acesta este cel de-al treilea focar de pestă porcină din judeţul Galaţi, după cele de la Suceveni şi Vameş, unde s-au ucis deja toţi porcii. Între timp, însă, sătenii din majoritatea localităţilor din judeţ şi-au tăiat preventiv porcii din gospodării.

Articolul precedentCampionul Laurenţiu Iorga s-a întors din Polonia şi a semnat cu Oţelul
Articolul următorHandbalistele de la CSM Galaţi au început campionatul cu o înfrângere