Pandemia a schimbat regulile pescuitului! La intrarea pe baltă, fiecărui pescar i se măsoară temperatura. Nu poate avea mai mult de doi parteneri de pescuit, iar când merge la baie sau în alte zone comune este obligat să poarte mască. Regulile n-au speriat însă pe nimeni. În prima zi de pescuit liber, balta de la Tâncăbești, n-a mai avut un stand liber! Spre fericirea tuturor, peștii n-au treabă cu regulile pandemiei și se înghesuie la nadă, la fel ca anul trecut și ca întotdeauna.

Angajat: Domnul vine la pescuit! Trebuie să-i luăm temperatura! Aceasta arată 35 cu 2, deci este eligibil pentru a intra pe baltă!Bărbat: Cât am?Angajat: 35 cu 2. Uitați!

Gabriel Rizea, administrator lac Tâncăbești 2: După ce se face treaba asta, clienții vin în incintă, la recepție, unde sunt obligați să poarte mască de protecție. Atât în incinta recepției cât și în spațiile comune, un exemplu, în toalete, sunt obligați să poarte mască de protecție. După, ar mai fi de punctat că nu au voie pe stand mai mult de trei persoane! Asta dacă nu pot face dovada că locuiesc în aceeași casă! Avem o distanță de minim 10 metri între fiecare stand. Bineînțeles că asta nu se respectă și în cazul populației piscicole, unde avem o populație de pește foarte mare, urmând ca mâine și poimâine să ne mai vină niște transporturi de pește.

În vremea COVID… așa stă treaba pe baltă. Restul, neschimbat ca altădată. La standuri miroase tot a pufarină aromată, colo și colo sar dopuri de bere, miroase a tutun, ochii tot ațintiți pe bambine, urechile… tot ciulite pe senzori.

Astăzi, în prima zi de pescuit legal din vremea pandemiei, la prima partidă post-izolare… tot ca la cazinou a fost pe baltă. Unii… s-au ales cu trofeele, alții… cu emoția și oftatul.

Pescar: Altă viață! Nu vă spun că am stat azi noapte până la 1:00 să văd ce zice domnul ministruReporter: Aveați emoții?Pescar: Păi da!

Printre pescari… Raul. E în clasa a opta și se pregătește de primul mare examen din viață: capacitatea! A venit pe baltă cu caiete și… laptopul! Criza COVID l-a acomodat cu lecțiile online, iar aici, pe baltă, se pregătește să facă meditație la matematică. Tot online, desigur.

Raul: Păi îmi pun caietele aici și fac teme.Reporter: La ce ore ai teme astăzi?Raul: 1.30 – 2.00.Reporter: Și-o să intri online de aici?Raul: Da!Reporter: Ce teme ai?Raul: La matematică!

Malul plin pe balta de la Tâncăbești, de lângă Capitală, în prima zi de relaxare. Și pentru următoarele zile, locul este rezervat în totalitate. Pasiunea pentru undiță rămâne unicul microb de care pescarul nu se lecuiește, fie că este sau nu vaccinat cu capturi numeroase și povești… pescărești.

Articolul precedentȘcoala numărul 17 din Galați beneficiază de lucrări de modernizare
Articolul următorProgramul acestei saptamani al teatrului Gulliver