La data de 18 martie a.c., în jurul orei 09.15, polițiștii Secției 1 Poliție Galați au oprit în trafic, pe strada Smârdan, din municipiul Galați, un autoturism la volanul căruia au identificat un bărbat, de 38 de ani, din municipiul Galați.

Întrucât autoturismul nu avea montate plăcuțele de înmatriculare, au fost efectuate verificări în bazele de date, constatând că acesta figurează radiat din circulație, din data de 12 septembrie 2014, pe teritoriul statului italian, plăcuțele fiind reținute de polițiști, din cursul lunii februarie a.c..

Totodată, s-a stabilit că bărbatul aflat la volan nu posedă permis de conducere, el declarând că ar fi obținut dreptul de a conduce vehicule, în Ungaria, însă documentul respectiv i-ar fi fost reținut, în cursul anului 2018, deoarece era deteriorat.

Persoana în cauză a fost testată atât pentru consum de alcool, cât și pentru consum de substanțe psihoactive, aparatul drugtest indicând un rezultat pozitiv la cannabis. La spital, bărbatul a refuzat prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în organism.

În consecință, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat și refuzul prelevării de mostre biologice.

Întrucât bărbatul este cercetat în alte trei dosare penale pentru comiterea de infracțiuni la regimul rutier, după audieri, a fost reținut 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentRESTRICȚII în România | Florin Cîțu: „Nu iau în calcul alte restricții în acest moment”
Articolul următorCOVID-19: 167 de cabinete noi pentru imunizarea cu vaccinul Pfizer!