Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni, cu sprijinul celor din cadrul I.P.J. Galați au recuperat bunuri în valoare de 18.000 de euro în urma unei percheziții domiciliare la locuința unui tânăr de 28 de ani, din județul Galați.

 

În cursul lunii august a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Sascut au fost sesizați de administratorul unei societăți comerciale din localitate cu privire la faptul că în luna iulia a.c., un tânăr din județul Galaţi, ar fi închiriat două autoutilitare, vehicule pe care nu le-ar mai fi restituit şi nici nu ar fi achitat sumele de bani datorate în baza convenţiilor.

Prejudiciul cauzat este de aproximativ 18.000 de euro.

În baza cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, Judecătoria Bacău a emis la data de 14 octombrie a.c. un mandat de percheziţie domiciliară.

La data de 15 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni, împreună cu  luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Galaţi şi criminaliști au pus în aplicare mandatul de percheziţie, la domiciliul tânărului de 28 de ani, din județul Galați.

  Cele două autoutilitare aparținând societății comerciale păgubite au fost identificate la locuința bănuitului.

        Bunurile identificate au fost ridicate de la imobilul în cauză, transportate pe raza comunei Sascut şi restituite societății comerciale în cauză, prejudiciul fiind recuperat.
        Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

Sursa: Realitatea de Bacau

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 16 octombrie 2021
Articolul următorBilanț coronavirus – 16 octombrie – Autoritățile anunță noile statistici – Câte infectări s-au înregistrat în ultimele 24 de ore