Pelerinaje de Florii, în mai multe localități gălățene

Pelerinaje de Florii vor avea loc în mai multe localități gălățene, sâmbătă, 20 aprilie, în organizarea Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Cea de-a X-a ediţie a Pelerinajului de Florii va debuta, în municipiul Galaţi, la biserica „Vovidenia”, la ora 15.30. De la ora 16.00, coloana de pelerini va porni în procesiune pe strada Domnească spre Catedrala Arhiepiscopală, unde ÎPS Părinte Arhiepiscop Casian va sfinţi ramurile de salcie şi va binecuvânta copiii şi tinerii participanţi.

La Tecuci, creştinii sunt invitaţi la bisericile „Înălţarea Domnului”, „Sfântul Nicolae” şi „Adormirea Maicii Domnului”, tot la ora 15.30. De la ora 16.00, grupurile de credincioşi se vor deplasa în procesiune spre biserica „Sfântul Gheorghe”.

Pelerinajul se desfăşoară şi în alte localităţi gălăţene din eparhia Dunării de Jos: Târgu Bujor, Corod, Matca, Lieşti-Buceşti-Şerbăneşti, Bereşti, Pechea, Tudor Vladimirescu, Nicoreşti şi Toflea. În toate aceste localități, se va pleca în pelerinaj la ora 15.40, astfel încât la ora 16.00 să se ajungă la biserici, unde participanţii vor participa la slujba Litiei.

Articolul precedentPriorităţile judeţului Galaţi, în viziunea locuitorilor săi
Articolul următorAccident mortal pe un drum național aproape de Galați