Sâmbătă, de la ora 17.30, pe stadionul Oțelul din Galați, echipa antrenată de Dorinel Munteanu a câștigat și returul cu Foresta Suceava, scor 2-0 (1-0) și va întâlni pe dante Botoșani într-o dublă manșă în tentativa de a promova în Liga a 2-a. La semifinala de sâmbătă, cu Foresta, în tribunele stadionului Oțelul s-au strâns circa 8.000 de spectatori

Foresta Suceava a rămas în inferioritate numerică încă din minutul 10. Juri Cisotti a scăpat spre poarta adversă și căpitanul oaspeților, Karime Makongo, l-a faultat la 17 metri, din postura de ultim apărător și a primit direct cartonașul roșu. Lovitura liberă executată de Neagu a rămas însă fără rezultat, mingea trecând peste transversală.

În minutul 43 SC Oțelul a deschis scorul după mai multe ratări mari, în urma unei acțiuni în zona centrală. Juri Cisotti a marcat din careu, din câțiva metri, după o combinație în viteză cu George Cîrjan, după ce a trecut ușor printre fundașii centrali ai Forestei Suceava și l-a învins cu un șut pe jos pe Cătălin Preduț.

În minutul 73 la o centrare de pe dreapta, paul Nistor a marcat cu o lovitură de cap de la 8 metri și a stabilit scorul final, 2-0 pentru Oțelul. 

SC Oțelul: Dur-Bozoancă – Sil. Rus, Yabre, Ghiocel, Alberto Țica (min. 64 Nistor), I. Neagu, Jardan (min. 64 Nedelea), D. Cireș (min. 57 M. Savu), Cisotti (min. 82 M. Adăscăliței), G. Cârjan (min. 82 Green), A. Nica. 

Runda finală a barajului de promovare în Liga 2 are loc în data de 4 iunie, turul, respectiv 8 iunie, returul. Primul meci va avea loc la Botoșani, iar returul, la Galați. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentATAC CIBERNETIC de tip DDOS asupra versiunii în limba engleză a site-ului MApN, respins de specialiștii instituției
Articolul următorRomânia CUMPĂRĂ 1000 de doze de vaccin contra variolei. ACUZAȚII GRAVE lansate de Rusia: din ce laborator ar fi scăpat virusul