După victoria cu 4-0 pe terenul celor de la Sporting Liești din Cupa României, Oțelul s-a impus cu duminică, de la ora 18.00, cu 5-1 (3-0) în meciul amical cu echipa de Liga a 3-a, Sporting Juniorul Vaslui. 

Golurile oțelarilor au fost marcate de Vasile Jardan (min. 7, 29), Francois Yabre (min. 42), Valentin Niculae (min. 75) și Denis Cireș (89).

Meciul a fost început de Oțelul cu formula: Ursu – Rus, Cojocaru, Yabre, Niculae – Neagu (cpt), Dobre, Jardan – Demian, Cricimar, Nica. În repriza secundă au mai evoluat: Cireș, Nedelea, Sîrghi, Badea, Vaștag, Angheluță, Tănasă, Bucevschi și Mereuță.

Următorul joc de pregătire al echipei va avea loc joi, 19 august, atunci când oțelarii vor întâlni pe teren propriu Metalul Buzău (L3). Apoi va urma faza a III-a a Cupei României, miercuri, 25 august, în timp ce debutul în campionatul va avea loc pe 28 august, în prima etapă a Ligii a 3-a.

Recent clubul roș-alb-albastru a perfectat încă două achiziții în această vară, mijlocașul ofensiv Teodor Badea și fundașul central François Yabré Tobasegnou.

În vârstă de 19 ani, ultima oară la Sport Team București Badea s-a pregătit sub comanda managerului tehnic Dorinel Munteanu încă de la primul antrenament al sezonului. Badea a fost alături de Oțelul în cantonamentul montan de la Câmpulung Moldovenesc, a jucat în toate meciurile amicale din vară, iar în meciul din Cupă cu Sporting Liești, primul oficial din sezon, a fost titular.

François Yabré Tobasegnou este născut pe 10 mai 1991, la Guitry, Coasta de Fildeș, dar are cetățenie a statului Burkina Faso. Noul apărător al Oțelului deține și pașaport norvegian, fiind „adoptat” de regatul din Peninsula Scandinavă unde a și debutat în fotbalul profesionist la Mjøndalen IF. A continuat apoi evoluțiile la cluburi precum Strømmen, Kongsvinger, HamKam și FK Mjølner, adunând aproximativ 120 de prezențe în fotbalul din Norvegia, bifând și o convocare pentru Burkina Faso la nivelul echipei naționale de seniori. În 2019, a făcut pasul către România, evoluând pentru Luceafărul Oradea, iar apoi a trecut și pe la Viitorul Pandurii Tg. Jiu și Aerostar Bacău, adunând 42 de meciuri în Liga 2. După despărțirea de clubul băcăuan a rămas liber de contract, iar în această vară a avut mai multe oferte, însă a ales Oțelul pentru a pune umărul la îndeplinirea obiectivelor propuse în acest sezon.

Oțelul Galați a ajuns la 11 jucători transferați pentru noul sezon de Liga a 3-a: Maxim Cojocaru, Vasile Jardan, Vadim Crîcimari, Alexandru Uțiu, Andrei Rus, Dumitru Demian, Gabriel Nedelea, Andrei Vaștag, Valentin Niculae. Teodor Badea și François Yabré Tobasegnou.

foto: SC Oțelul Galați

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDouă incendii sâmbătă în municipiul Galați
Articolul următorUrmăriți pentru că se sustrăgeau de la executarea unor pedepse privative de libertate