În ultima etapă din turul sezonului regulat al Ligii a3-a SC Oțelul Galați a învins cu scorul 4-1 (3-0) pe CSM Râmnicu Sărat. După această victorie, Oțelul a trecut pe primul loc în seria a II-a, profitând de înfrângerea celor de la Sporting Liești, scor 2-0 pe terenul celor de la CSM Focșani. 

Jocul cu CSM Râmnicu Sărat a fost controlat de jucătorii lui Dorinel Munteanu care și-au făcut meciul ușor încă din primul sfert de oră, după golurile marcate de Cîrjan, minutul 4, și Cisotti, minutul 15. La primul gol, Denis Cireș a trimis o pasă în adâncime pentru Cîrjan, iar acesta a trimis din 10 metri peste portarul Toader, ieșit în întâmpinare. În minutul 15 Jardan a centrat de pe dreapta, iar Iuri Cisotti a reluat din vole, de la 7 metri, 2-0. După o ocazie a lui Demian, din 4 metri, mingea fiind respinsă în corner de Toader, a venit și golul 3. Neagu a centrat de pe dreapta, iar Yabre a trimis cu capul din 6 metri, pe colțul lung, 3-0

În partea a doua a jocului Oțelul a dominat, dar nu a mai concretizat pe tabela de marcaj. Oaspeții au redus din diferență în minutul 77 prin Pleșoiu, care a interceptat o pasă grșită a gazdelor și a pătruns în careu, șutând d ela 14 metri, la colțul lung, 3-1. George Cîrjan a fructificat o acțiune a lui Alin Nica în minutul 83 cu care a închis tabela.

Oțelul Galați Ursu – Rus (min. 46 Farcaș), Yabre, Ghiocel, Nedelea, Neagu, Jardan (min. 60 A. Vaștag), Cireș (min. 73 Dobre), Demian (min. 60 Nica), Cîrjan, Cisotti (min. 73 Cricimar). 

CSM Rm. Sărat: Toader – Pașa, Ceaușel, Tîrîlă, Oprea, Surugiu, Roman, Constantinescu, Dogaru, Mihalache, Ignat. Au mai jucat: Tigoianu, Pleșoiu, Dincă, Pescaru

Prima parte a campionatului Ligii a III-a este încheiată de Oțelul pe primul loc în serie cu 21 de puncte, un punct mai mult decât echipa de pe locul doi CSM Focșani. În acest an se vor juca și primele șase etape din retur, iar în prima dintre ele Oțelul va juca tot pe teren propriu cu Sporting Liești, echipa de pe primul loc înaintea ultimei etape din tur, locul trei cu 19 puncte. Meciul este programat să se dispute sâmbătă, 30 octombrie, de la ora 15.00, iar accesul spectatorilor va fi interzis. 

CSM Rm. Sărat este pe locul 7, cu 11 puncte, dar cu un meci mai puțin disputat, cel de pe teren propriu cu Dinamo Bacău. În prima etapă a returului CSM Rm. Sărat va juca în deplasare la CS Făurei

Sursa: Realitatea de Galati