Primul jucător este Relu Stoian, un portar care a evoluat la Gloria Buzău în ultimul sezon. A fost titular, însă, treptat, Adrian Mihalcea şi-a schimbat opţiunea după gafa lui Stoian din meciul cu echipa lui Dorinel Munteanu şi a devenit rezerva lui Denis Rusu.

Relu Stoian vine să-i facă concurenţă lui Cosmin Dur-Bozoancă, titularul din acest al sezon al Oţelului. Acesta s-a accidentat în finalul stagiunii, iar Stoian ar trebui să-l înlocuiască până acesta se va recupera. Acesta a mai evoluat pentru Honved Budapesta, ACS Berceni, Juventus Bucureşti, OSK Sepsi, iar din 2019 a jucat la Buzău. Relu Stoian a fost internaţional de juniori şi tineret al României.

Al doilea jucător este Alexandru Pop, un atacant de 23 de ani, care a fost unul dintre cei mai buni jucători ai Unirii Dej în actualul sezon: a marcat nouă goluri şi a oferit trei pase de gol.

Alexandru Pop s-a născut la Buenos Aires, în Argentina, dar şi-a făcut junioratul la U Cluj. În 2019, Pop a ajuns la Academia lui ”Gică Hagi”, însă nu a reuşit să facă pasul spre prima echipă. În ultimele două sezoane, Alexandru Pop a fost împrumutat de Farul la Unirea Dej, unde a jucat 53 de meciuri, a marcat 15 goluri și a dat 6 pase decisive. 

Pop a evoluat și pentru naționalele de tineret ale României (U19, U18 și U17). El are în palmares un titlu de campion național U18, obținut în 2018, pe când făcea parte din echipa celor de la Viitorul, acolo unde a petrecut trei ani, evoluând și în UEFA Youth League.

foto: ascotelul.ro

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentParteneriat istoric Gabriel Oprea-George Păunescu. Stenograme BOMBĂ – Cine e artizanul „sufrageriei” și de ce nu cere nimeni teza de doctorat a lui Coldea – Dezvăluiri incendiare
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET