Ordin de protecție a tatălui emis împotriva fiului violent. De când polițiștii au dreptul să amită asemenea acte, se vede cât de dese sunt actele de violență în familie.

Pe 30 ianuarie a.c., în jurul orei 09,30, polițiștii Postului de Poliție Pechea au fost sesizați de un bărbat de 80 ani, din localitate, cu privire la o agresiune a cărei victimă a fost. Vârstnicul a declarat că, în seara anterioară, fiul său de 49 ani, cu care locuiește, aflând-se sub influența alcoolului, a provocat scandal la domiciliu și l-a agresat fizic.

În urma verificărilor polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu prin care au dispus evacuarea temporară a agresorului din locuință. Acesta are și interdicția de a se apropia de persoana agresată la o distanță mai mică de 100 m. Polițiștii i-au întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

 

Articolul precedentTrei bărbați, surprinși de polițiști la volan după ce au consumat alcool
Articolul următorUn bărbat din comuna gălăţeană Smârdan a murit carbonizat