O tânără din Galaţi a pornit într-o aventură ciclo-montană, în care va parcurge în jur de 700 de kilometri, pe şosea cu bicicleta şi escaladând zone accidentate în Munţii Piatra Craiului.

În vârstă de 31 de ani, Alexandra Niță este pasionată de ciclism și escaladă montană şi a pornit miercuri, 1 august, într-o călătorie inedită. Expediția pe care şi-a propus s-o realizeze tânăra va dura aproximativ 20 de zile și va avea următorul traseu: Galați – Brăila – Buzău – Ploiești – Zărnești – Munții Piatra Craiului – Zănești – Brașov – Tg. Secuiesc – Lepșa – Focșani – Galați. La jumătatea traseului, în Munţii Piatra Craiului, Alexandra Niţă îşi va lăsa bicicleta să se odihnească şi va trece la câteva reprize de escaladă.

„Am vrut să fac această expediție dintr-un motiv foarte simplu – pentru că există atât bicicleta, cât și muntele”, a spus Alexandra Niță, înainte de a porni la drum. Pe tot parcursul traseului ciclo-montan, tânăra va purta cu ea un drapel al României, oferit de Primăria municipiului Galați, la plecarea în cursă.

Bicicleta tinerei este încărcată cu tot echipamentul ce-i va fi necesar în timpul celor 20 de zile ale aventurii, inclusiv cu cortul în care Alexandra se va adăposti și se va odihni pe parcursul întregii expediții.

Articolul precedentConcurs naţional de pescuit destinat persoanelor cu deficienţe de vedere
Articolul următorPoliţiştii brăileni au reţinut ieri 20 de permise în doar două ore