O nouă emisiune la Realitatea PLUS! Surorile Alexandra și Ana Maria Păcuraru vor fi pentru prima oară în același proiect de televiziune, 100% românesc!

Emisiunea-maraton moderată de cele două vedete Realitatea PLUS va aduce în casele dumneavoastră, pe parcursul Zilei naționale a României, personalități din domeniul cultural, social, religios, divertisment, business, 100 la sută românesc în gala românilor autentici! Noul proiect Realitatea PLUS își propune să unească toate forțele din toate domeniile, pentru că doar împreună suntem pe PLUS!Familia Realitatea PLUS dedică României, dar și românilor de pretutindeni întreaga sa emisie plină de surprize muzicale și momente pentru suflet. Multă voie bună și umor de bună calitate, într-o zi dedicată, din suflet, tuturor celor care ne-au fost și ne-au rămas alături!

„Suntem mândre că suntem românce și că ne-am născut în România. Simțim că este responsabilitatea noastră să transmitem mai departe prin toate mijloacele posibile moștenirea culturală și tradițională. Atât eu cât și sora mea am ales la un moment dat să lăsam România pentru America, să învățam și să ne dezvoltăm și altfel. Cu cât învățam mai mult cu atât ne apropiam mai mult de țara noastră și dorul ne chema acasă. Am preferat să ne continuăm studiile în țara noastră pentru că nicăieri în lumea asta nu ne-am simțit mai bine decât la noi în țară! Suntem îndrăgostite de muzica noastră românească, de mâncarea noastră tradițională, de religia noastră creștină în care am crescut și ne-am botezat și de poporul român” declară cele două.

100% românesc

”România încă are rădăcini sănătoase și puternice. Despre aceste rădăcini fără de care dezvoltarea noastră ca popor este imposibilă ne-am propus să discutăm în prima noastră emisiune de 1 Decembrie. Vom dedica o zi întreaga din viața noastră prin emisiunea maraton de 12-13 ore țării noastre și românilor de pretutindeni. Va fi o emisie plină de istorie, cultură, religie, muzică românească mâncare tradițională și multă multă voie buna. O altă caracteristică pe care noi surorile Păcuraru o avem în comun este gândirea pozitivă și zâmbetul din toată inima. Ne dorim să vă molipsim și pe dumneavoastă dragii noștri telespectatori cu fiecare zâmbet. Vă așteptăm pe 1 Decembrie să petreceți alături de noi ziua noastră națională. O emisiune realizată din suflet pentru suflet!”, spun Ana Maria și Alexandra Păcuraru.

Articolul precedentÎncep lucrările la Ambulatoriul Spitalului de Pneumoftiziologie
Articolul următorNe furăm singuri…PET-ul? Sau despre lipsa de reciclare în România