72 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de forțele de ordine angrenate în acţiunile pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a  infectării cu virusul Sars Cov 2.

La data de 09.05.2021, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului Galați, dar și în mijloacele de transport în comun.

În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 1290 de persoane și 150 de societăți comerciale.

Totodată, polițiștii au controlat 498 de locații (domiciliile persoanelor/ locațiile declarate pentru carantină, izolare, restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă, etc), precum și 99 de mijloace de transport persoane.

Au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 13.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentȘase decese și 14 cazuri noi de infectări raportate în județul Galați
Articolul următorATAC la Tel Aviv – Ploaie de rachete lansate de grupări palestiniene: Clădiri în flăcări și mai multe victime. Israel a anunțat că va riposta