Noi echipamente medicale au fost aduse la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei”, anunţă Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi. Au fost aduse zeci de dispozitive medicale, de la echipamente de radiologie şi sisteme medicale folosite în timpul intervenţiilor chirurgicale, la paturi ATI şi aparatură pentru investigarea imagistică a pacientului. Valoarea investiţiei este de peste 5,8 milioane de lei, fonduri din bugetul propriu al CJ Galați

„În ultimele zile au fost aduse aproape 40 de echipamente medicale moderne pentru dotarea mai multor secţii medicale de la Spitalul Judeţean. Anul trecut, doar în aparatură medicală s-au investit aproximativ 10 milioane de euro, iar în 2022 vom continua să aducem şi alte echipamente medicale performante, după ce ne vom consulta din nou, ca de fiecare dată, cu personalul medical, pentru a stabili care sunt necesităţile. Astfel, în ultimii ani am reuşit să deschidem primul centru din regiune de tratare a cancerului cu ajutorul unui accelerator liniar de particule, a fost inaugurat unul dintre cele mai performante centre de excelenţă în dermatologie din ţară, dotat cu aparatură unică în România pentru depistarea cancerului de piele, a fost înfiinţat un centru de tratare a pacienţilor cu scleroză multiplă şi s-au montat primele stenturi şi stimulatoare cardiace. Sunt paşi pe care îi facem înainte pentru binele oamenilor şi vom continua să investim pentru sănătatea gălăţenilor. Ne pregătim să inaugurăm primul centru din zonă de depistare a cancerului cu ajutorul unui echipament medical ultraperformant  şi să aducem la Galaţi şi cel de-al doilea accelerator liniar de particule”, a declarat Costel Fotea, preşedintele CJ Galaţi.

Printre echipamentele medicale recent achiziţionate se află o trusă de ultimă generaţie de osteosinteză maxilo-facială, care permite realizarea de intervenţii chirurgicale cu un caracter invaziv redus, un aparat de radiologie cu braţ pentru secţia de chirurgie, lămpi moderne pentru intervenţii chirurgicale, mese de operaţie, un dispozitiv medical care va fi folosit pentru intervenţii chirurgicale minore în zona ORL, ecografe pentru Unitatea de Primiri Urgenţe, secţia de Reumatologie şi secţia de Obstetrică-Ginecologie, microscop operator modern pentru intervenţii neurochirurgicale, paturi ATI şi un echipament pentru investigaţii neurologice.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentBrazilianul Araujo va deveni cetățean român
Articolul următorCSM Galați învinsă pe terenul ultimei clasate