Numărul focarelor de pestă porcină africană (PPA) active la ora actuală în România este de 631, din care 13 focare în exploataţii comerciale şi şase focare în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate 178.976 de porcine, arată datele Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), publicate vineri.

La ultima raportare a autorităţilor, în data de 20 august 2021, numărul focarelor active era de 476.

Din data de 27 august până pe 2 septembrie 2021, s-au consemnat 69 de focare noi de PPA, cele mai multe în judeţele Ialomiţa şi Teleorman (câte 12 focare), Buzău (7), Sălaj (5), Dâmboviţa (4), Dolj (3), Argeş, Brăila, Galaţi, Hunedoara, Sibiu, Vaslui, Vrancea (câte două focare), Arad, Bacău, Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Gorj, Maramureş, Mureş, Olt, Satu Mare, Vâlcea (câte un focar în fiecare judeţ).

De asemenea, în aceeaşi perioadă au fost stinse trei focare, câte unul în judeţele Dâmboviţa, Hunedoara şi Maramureş. Potrivit ANSVSA, din 2019 şi până în prezent, au fost stinse 3.311 focare de pestă porcină africană.

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017, şi până în prezent, au fost diagnosticate 5.850 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe.

Datele centralizate de ANSVSA relevă că, în perioada 27 august 2021 – 2 septembrie 2021, au fost înregistrate şase cazuri noi de PPA la mistreţi.

În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin doi ani de la apariţia lor.

Articolul precedentCulisele statului paralel | Analiza crizei politice: minciună, incoerență și impostură. Care e greșeala majoră a lui Florin Cîțu
Articolul următorToate cele 9 paturi de la Secţia ATI COVID de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi sunt ocupate