Razie de amploare a comisarilor de la Protecția Consumatorilor la mijlocul săptămânii în Piața Centrală din Galați. Comisarii au descins în mai multe magazine care comercializează carne și pește. Au fost descoperite numeroase nereguli și au fost retrase de la consum zeci de kilograme de carne și pește păstrate în condiții improprii, stricate, expirate, congelate și decongelate în mod repetat, fără etichete, termene de valabilitate sau documente de proveniență.

În urma raziei făcute miercuri, de comisarii de la Protecția Consumatorilor în Piața Centrală din Galați, peste 492 kg produse alimentare neconforme au fost retrase de la consum și vor fi distruse. S-au aplicat amenzi de peste 45000 lei și a fost dispusă oprirea activității la o unitate comercială, la care s-au constatat nereguli grave.

Președintele ANPC, Horia Constantinescu face presiuni asupra comisarilor de la Regionala Protecției Consumatorului Galați, după controalele făcute într-un cunoscut hotel din oraș și în Piața Centrală, controale care s-au finalizat cu suspendarea activității unor agenți economici, amenzi de zeci de mii de lei și confiscarea a sute de kilograme de produse alimentare.

Noul comisar șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor din Galați, Sorin Susanu, detașat începând cu 11 aprilie a.c. de la Brașov la Galați, spune că șeful ANPC a fost deranjat de apariția în presă a unor imagini de la controalele .

„Dl. preşedinte ANPC, Horia Constantinescu, a solicitat note explicative colegilor care au participat la acţiunile prezentate de către mine, încercând să-i sperie şi intimideze. Este extrem de supărat ca au ajuns imaginile problemelor descoperite în presă şi doreşte ca acest lucru să nu se mai întâmple. Înţelegând că ocupă o funcţie politică, nu vreau să cred că este o ingerinţă a politicului în actul de control sau că există interese personale de altă natură. Consider că activitatea CRPC Galaţi trebuie să fie una transparentă şi aşa va fi cât timp voi coordona eu această regiune”, a transmis Sorin Susanu.

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentÎn perioada 15 aprilie – 1 mai, mijloacele de transport ale Transurb vor circula după programul stabilit pentru zilele de sâmbătă – duminică și sărbători legale
Articolul următorRomânia suspendă toate zborurile militare cu avioanele MiG-21 LanceR