Muzeul gălăţean „Casa Colecţiilor” va fi reabilitat din nou

Muzeul gălăţean „Casa Colecţiilor” va fi reabilitat din nou, cu bani europeni, după ce a mai fost consolidat în urmă cu mai bine de un deceniu.

Contractul pentru reabilitarea şi modernizarea muzeului, fosta „Farmacie Ţinc”, a fost câştigat de firma SC Midanne Invest Grup SRL. Valoarea contractului de execuţie a lucrărilor este de 2.261.822 de lei, TVA inclus.

Proiectul este realizat cu fonduri din Programul Operaţional Regional 2014-2020. Bugetul total este de 3.452.821 de lei, sumă care include, pe lângă lucrările propriu-zise, proiectul tehnic, documentele, avizele, autorizaţiile şi studiile necesare, dotarea cu vitrine moderne, precum şi plata taxelor legale.

„Farmacia Ţinc” a fost construită în 1899 şi este considerată o clădire emblematică pentru Galaţi. Clădirea a adăpostit, la parter, farmacia şi patru laboratoare, la primul etaj, cu cinci camere, locuinţa familiei, iar la etajul al doilea, spaţiile destinate angajaţilor. În anul 1946, Fiscul a confiscat imobilul, pentru neplata unor datorii, iar imobilul a trecut în proprietatea statului.

Monumentul a beneficiat, până în 2007, de lucrări de consolidare, care au durat mai bine de zece ani, din cauză că Ministerul Culturii a alocat bani cu ţârâita. Clădirea are nevoie acum de noi lucrări de restaurare, întrucât reabilitarea sistemului de apă şi canalizare din zonă, precum şi modernizarea străzii Traian au afectat-o foarte puternic.

Articolul precedentS-a urcat la volan băut și a provocat un accident cu două victime
Articolul următorIncendiul de proporţii din Zona liberă Galaţi s-a soldat cu amenzi