Muncitor accidentat grav de cupa utilajului la care lucra

Un muncitor de 51 de ani a fost accidentat grav, la o balastieră aflată la marginea localităţii gălăţene Umbrăreşti, după ce a fost lovit de cupa utilajului la care lucra.

Bărbatul, angajat al unei societăţi comerciale din Iaşi, a ajuns la Spitalul Judeţean din Galaţi cu multiple leziuni, fiind transportat cu elicopterul SMURD. La faţa locului a intervenit iniţial un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, care a acordat primul ajutor şi l-a stabilizat pe rănit. Conform medicilor, muncitorul a suferit mai multe fracturi la nivelul coastelor.

Potrivit Inspectoratului Teritorial de Muncă Galaţi, bărbatul repara furtunul hidraulic al unui utilaj a cărui cupă era ridicată. În momentul în care a slăbit furtunul, presiunea a scăzut, iar cupa a căzut peste muncitor. Acesta a ieşit singur de sub utilaj şi a fost văzut de un paznic, care a solicitat ajutorul medicilor.

Firma din Iaşi nu are încă autorizaţie de exploatare, dar muncitorii fac reparaţii la utilajele pe care urmează să le folosească atunci când vor începe efectiv lucrările la balastieră.

Articolul precedentVenit să-şi apere fiul, tatăl s-a ales cu două dosare penale
Articolul următorAdăposturile din staţiile gălăţene de autobuz vor fi extinse