Luni, 23 august, în jurul orei 21.30, un accident rutier soldat cu rănirea unui pieton, a avut loc pe o stradă din comuna Liești.

În acest caz, victimă a fost o minoră, de 5 ani, care ar fi traversat strada, prin loc nemarcat, fiind acroșată de un autoturism la volanul căreia se afla o femeie de 25 de ani. După accident, șoferița s-a deplasat împreună cu victima și tatăl ei, la dispensarul din comuna Tudor Vladimirescu. În urma evaluării situației, minora a fost transportată cu ambulanța la spital.

Întrucât conducătoarea auto a părăsit locul accidentului, aceasta fiind depistată, în jurul orei 22.00, în fața Spitalului Județean Galați, polițiștii au întocmit dosar penal atât pentru vătămare corporală din culpă, cât și pentru părăsirea locului accidentului.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDevieri de trafic mâine pe strada Siderurgiștilor
Articolul următorCând se va face școală exclusiv online? Explicațiile ministrului Educației