Medicii specialişti au constatat apariţia a două noi simptome atipice ale bolii COVID-19. De aceea, spun ei, este important ca toţi pacienţii care se prezintă la medic să fie testaţi, indiferent de simptomatologie.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Carmen Dorobăţ, spune că durerile abdominale şi scaunele frecvente, dar şi durerile puternice de cap ar putea fi semne de COVID-19. Aceste simptome pot să apară fără a fi însoţite de tuse sau febră. 

„Aş sublinia debutul atipic, pe care nu l-am întâlnit la tip, cum ar fi debutul digestiv şi debutul neurologic, cu manifestări precum dureri de cap deosebit de puternice, vertij (senzaţia de ameţeală), care ar putea sugera eventual o altă boală, cum ar fi un accident sau un spasm cerebral, dar aceşti pacienţi au avut totuşi test pozitiv COVID”, a spus Carmen Dorobăţ. 

Din această cauză este important ca toţi pacienţii care se prezintă la medic să fie testaţi pentru infecţia cu SARS-CoV-2, indiferent de simptomele pe care le au. „De exemplu: durerile abdominale şi scaunele frecvente. La adulţi nu te-ai aştepta – suntem în sezonul de vară, consumăm multe fructe şi legume – ca astfel de simptome să te ducă spre un test COVID-pozitiv, în absenţa tusei şi a febrei”, pune Carmen Dorobăţ, la un post TV.

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

Articolul precedentÎncep probele scrise ale Bacalaureatului de toamnă
Articolul următorAccesul la cursuri, interzis în Belgia pentru copiii care au fost în vacanță în Bulgaria, România și Spania