Un șofer din Galați, care și-a încărcat mașina la o stație electrică, s-a trezit cu roata blocată de angajații societății Gospodărire Urbană Galați, pe motiv că nu a plătit și parcarea.

Revoltat de situație, bărbatul a povestit pe rețelele de socializare ce a pățit, iar postarea a fost distribuită de zeci de șoferi. De asemenea, el a sunat la serviciul de deblocare roți, iar angajații societății locale au venit și i-au scos caracatița.

„Uitați, ce se întâmplă la Galați. Stai cu mașina la încărcat unde e marcat și semnalizat și îți pun caracatița. Menționez că încărcarea se plătește… cascadorii râsului”, a scris pe Grupul Șoferilor din Galați, Valentin Burghiu.

Culmea este că tariful de încărcare include și taxa de parcare. „În factura de încărcare e inclusă și parcarea”, spune un gălățean care a publicat o imagine a facturii.

Pățania a ajuns și la urechile autorităților locale. Primarul Galațiului, Ionuț Pucheanu, a anunțat public că va fi schimbat regulamentul.

„Mi-a atras atenția un domn în holul Primăriei. Recunosc, este un aspect la care nu ne-am gândit până acum. În principiu, nu trebuie plătită parcarea, pentru că omul respectiv plătește pentru serviciu. A venit să își încarce mașina și îl costă. A fost o omisiune a noastră în realizarea regulamentului și cel mai probabil va trebui să revenim asupra lui”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu, la Reperul TV.

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 25 februarie 2023
Articolul următorCamelia Potec jefuită la Barcelona