În cursul zilei de ieri, 8 mai 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri au depistat și reținut două persoane, față de care erau emise mandate de reținere.

Polițiștii gălățeni au depistat pe raza comunei Tulucești, județul Galați, o femeie, cu vârsta de 38 de ani, domiciliată în satul Tuzla, județul Constanța, față de care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a emis o ordonanță de reținere pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor. 

De asemenea, a fost depistat pe raza municipiului Galați, un bărbat, cu vârsta de 23 de ani, domiciliat în sat Fântânele, comuna Scânteiești, județul Galați, pe numele căruia, Tribunalul Galați a emis, la data de 08.05.2023, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Cele două persoane au fost conduse și încarcerate în cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedent12 mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiilor Galați și Brăila
Articolul următorRăspunsul halucinant al Fondului de Garantare a Asiguraților la solicitarea Eurohold și BERD