Mai puţin de 3,5% dintre gălăţeni au votat la referendum până la ora 16.00

În judeţul Galaţi au votat 4.519 persoane, iar în municipiul Galaţi au trecut pragul secţiilor 2.536 de cetăţeni

UPDATE.  În judeţul Galaţi, participarea la referendumul pentru modificarea Constituţiei a ajuns la 3,25 la sută, conform datelor raportate Biroului Electoral Central la ora 16,00. Asta înseamnă că 17.005 cetăţeni au trecut pragul celor 436 de secţii de votare, în condiţiile în care, la nivelul judeţului, sunt 522.583 de persoane cu drept de vot. Un număr de 14.849 de alegători au semnat pe listele permanente, 1.649 – pe listele speciale, iar 507 au votat prin intermediul urnei mobile. În municipiul Galaţi, şi-au exprimat opţiunea electorală 10.640 de persoane, dintre care 9.531 au semnat pe listele permanente, 654 pe listele suplimentare, iar 455 au folosit urna mobila. Astfel, participarea la scrutin în oraș a ajuns la 4,07 la sută, fiind peste cea înregistrată la nivel judeţean.

–––––––––––––––––––––––––––––––––

UPDATE. Prezenţa la urne în judeţul Galaţi a ajuns la 2,26 la sută, conform datelor raportate de preşedinţii secţiilor de votare la ora 13,00. Dintre cei 522.583 de cetăţeni cu drept de vot, 11.861 au trecut pragul secţiilor de votare. Din numărul total al alegătorilor, 10.421 figurează pe listele permanente, 1.204 au fost trecuţi pe listele speciale, iar 236 au avut nevoie de urna mobilă. Până la această oră, la Biroul Electoral Central nu au fost raportate incidente.

–––––––––––––––––––––––––––––––––

Mai puţin de 1% dintre gălăţeni au votat la referendum până la ora 10.00, prezenţa judeţeană centralizată de Biroul Electoral Central fiind de 0,86%.

Concret, până la ora 10,00, în judeţul Galaţi au votat 4.519 persoane, adică 0,86 la sută din cele 522.583 aşteptate la urne la Referendumul pentru modificarea Constituţiei. Dintre participanţii la vot, 3.827 au fost cetăţeni înscrişi pe listele permanente, iar 692 au votat pe listele suplimentare.

În municipiul Galaţi, conform statisticii oficiale a Biroului Electoral Central, 2.536 de cetăţeni au trecut pragul secţiilor de votare, reprezentând 0,97 la sută din cele 261.249 de persoane cu drept de vot.

La nivel naţional, prezenţa la vot este de 0,97 la sută.

Articolul precedentSute de poliţişti, jandarmi şi pompieri gălăţeni vor asigura paza la referendum
Articolul următorTrei persoane, rănite în două incidente rutiere