Accident feroviar mortal în această seară la Ivești, în jurul orei 21.20. Un tânăr de 17 a murit după ce a fost lovit de trenul Regio 7576, care circula către Mărășești de la Galați. Accidentul s-a produs între Halta Bucești și Ivești.

La fața locului au fost trimise să intervină echipaje de la Serviciul Județean de Ambulanță, Stația Tecuci și de la Poliția Transporturi.

La sosirea echipajelor de salvare aceștia au constatat că victima era decedată.

Se pare că ar fi vorba despre o sinucidere  Victima, un adolescent de 17 ani, ar fi sărit în fața locomotivei, după plecarea trenului din halta Bucești.

În caz va fi deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să se stabilească împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. În calcul este luată și ipoteza suicidului.

Circulația trenului nu a fost încă reluată

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentSenatorul George Scarlat, susținător al lui Orban, respinge o înțelegere PNL-PSD pentru Guvern
Articolul următorPlaja Dunărea din Galați se va închide pe 10 septembrie