Serviciul EURES din cadrul AJOFM Galați promovează oferta unui angajator din Spania de 150 de locuri de muncă pentru femei la recoltarea căpşunilor.

Nu se solicită experienţă, iar durata contractului de muncă este de aproximativ trei luni, în perioada 1 februarie – 31 mai 2019. Timpul de lucru este de 6 ore şi jumătate efectiv lucrate pe zi, 40 ore/săptămână împărţite în 6 zile. Există şi o perioadă de probă, de 15 zile.

Salariul oferit este de 40,43 euro brut/zi, contribuţiile datorate fiind: impozit pe venit – 2 la sută şi asigurare socială – 113 euro/lună. Cazarea este gratuită, iar lucrătorul va plăti 1 euro/zi, utilitățile. Contravaloarea transportului către Spania va fi reţinută de angajator din primul salariu. Întoarcerea în România va fi plătită de firma spaniolă.

Gălăţencele care doresc să aplice pentru unul din aceste locuri de muncă trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul AJOFM Galați (str. Domnească 191), unde va fi completată şi cererea-tip. Dosarul trebuie să mai cuprindă CV-ul, copie după cartea de identitate şi adeverinţa medicală „apt pentru muncă”. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 20 noiembrie.

Selecția va fi organizata pe 27 noiembrie, în Tecuci, la sediul Agenției Locale din str. M. Kogălniceanu nr.60, bloc A2, parter. Informații suplimentare cu privire la această selecție se găsesc și pe site-ul: www.eures.anofm.ro.

Articolul precedentUn șofer, prins de polițiști pe camion fără permisul cu categoriile necesare
Articolul următorLa 84 de ani, va sta zece ani după gratii pentru că a ucis un tânăr