Locatarii unui bloc „neîngrijit” din Galaţi vor plăti un impozit de şase ori mai mare. Blocul C de pe strada Domnească nr. 144 ar putea deveni primul declarat oficial „neîngrijit”, iar proprietarii celor 34 de apartamente ale imobilului ar urma să fie supraimpozitaţi cu 500 la sută, conform noilor dispoziţii ale Codului fiscal.

Proiectul de hotărâre a ajuns, spre avizare, la comisiile Consiliului Local şi va intra pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe ordinare. Proprietarii apartamentelor şi conducerea Asociaţiei de proprietari nr. 118, din care face parte Blocul C, nu ştiu ce li se pregăteşte şi spun că n-au avut bani să reabiliteze imobilul, aşa cum le-au cerut autorităţile anul trecut.

Pe 31 august 2017, asociaţia din care face parte Blocul C a fost notificată ca, în termen de şase luni, să remedieze deficienţele constatate. În aprilie 2018 autorităţile au verificat din nou Blocul C şi au constatat că problemele nu au fost remediate, aşa că au propus majorarea impozitului pentru fiecare dintre cei 34 de proprietari.

Llista deficienţelor constatate e lungă: ţigla desprinsă de pe acoperiş, jgheaburile şi burlanele deteriorate, tencuiala degradată, balcoanele şi balustradele foarte deteriorate, elementele decorative desprinse care prezintă risc de cădere şi pericol pentru trecători, tâmplăria uzată, zugrăveala exfoliată şi decolorată, elementele de închidere degradate şi desprinse, umiditatea vizibilă pe alocuri.

„În momentul în care am primit notificarea de la Primărie, am afişat-o la avizier. Oamenii au luat la cunoştinţă, am încercat să strângem bani, lună de lună, dar n-am reuşit!”, ne-a explicat conducerea Asociaţiei de proprietari nr. 118. Administratorul asociaţiei spune că nu a avut bani pentru a comanda un deviz estimativ al reparaţiilor, dar este convins că e vorba de o cheltuială foarte mare: „La scara 1, ni s-a cerut, estimativ, 50.000 de lei numai pentru acoperiş”. „Eu am plătit anul acesta 133 de lei impozit pe apartament. Dacă se aplică majorarea de 500 la sută, impozitul o să fie la anul peste 700 de lei”, ne-a spus preşedintele asociaţiei.

Prima clădire din Galaţi care a fost declarată oficial „neîngrijită” este imobilul de pe strada Domnească nr. 25, fostul Cinematograf „Republica”.

Articolul precedentA plecat la plimbare cu o maşină furată, deşi nu avea permis
Articolul următorPrimele transferuri la echipa feminină de handbal CSU Danubius Galaţi