Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediția de toamnă a programului „Litoralul pentru toți”, prin care românii se pot caza în hotelurile clasificate din stațiunile de la Marea Neagră cu prețuri începând de la 36 de lei pe noapte. Pachetele turistice sunt cu până la 70% mai ieftine în comparație cu tarifele din vârf de sezon .

 Programul „Litoralul pentru toți”, ajuns la ediția cu numărul 39 se derulează în perioada 1 – 30 septembrie și se adresează tuturor turiștilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon. Până în prezent s-au înscris în program 42 de hoteluri din toate stațiunile de pe litoral, care pun la dispoziția turiștilor un număr de aproximativ 3400 de locuri pe noapte.
 
„Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decat in anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turiști îi determină și pe hotelieri să mențină unitățile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie”, afirmă Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
 
Prin programul „Litoralul pentru Toți”, tariful pentru o noapte de cazare începe de la 36 de lei. Cel mai ieftin pachet fără mic dejun poate fi achiziționat la un hotel de 2 stele din stațiunea Saturn și costă pentru 2 persoane 72 lei/noapte dacă se achiziționează un sejur de minim 5 nopți. În acest program s-au înscris hoteluri de 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turiști.
 
„Turiștii au toate motivele să aleagă o vacanță la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în luna august și ne așteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reușit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar și turiștii care doresc a doua vacanță pe litoral. Ne-am obișnuit în ultimii ani ca vremea să țină cu turiștii și în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceștia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârșitul lunii.”, a adăugat reprezentantul FPTR.
 
 Detaliile privind hotelurile înscrise în acest program se găsesc pe site-ul www.fptr.ro. 

Sursa foto Ampora Vama Veche

Articolul precedentPremierul Florin Cîțu, scos din sărite de jurnaliști! Cum a răspuns la întrebarea legată de consumul de droguri
Articolul următorAu fost publicate condițiile de accesare a fondurilor europene pentru tineri fermieri, ferme mici și pentru cooperare în sectorul agricol și pomicol