Judeţul Galaţi se află încă sub atenţionare de vreme rea până mâine dimineaţă la ora 10,00, potrivit specialiştilor ANM.

Administrația Națională de Meteorologie a emis pentru sudul Moldovei și sud-estul și centrul Munteniei o nouă atenționare de vreme rea. Aceasta este valabilă pentru intervalul 26 ianuarie, ora 14,00 – 27 ianuarie, ora 10,00, iar fenomenele la care se referă sunt poleiul și formarea de straturi semnificative de gheață.
Potrivit avertizării, în special în această seară, vor fi precipitații slabe, îndeosebi sub formă de ploaie. Ajunsă la sol, aceasta se va transforma în polei, iar pe tot parcursul intervalului, depunerile semnificative de gheață se vor menține. În restul teritoriului, vor continua că cadă precipitații, dar acestea vor fi slabe cantitativ. Ninsori se vor semnala în regiunile nordice și nord-estice, mai ales la munte, unde vântul va avea intensificări, mai ales la altitudini mari, cu viteze la rafală de 60-70 km/h.

Articolul precedentBaschetbaliştii gălăţeni au obţinut prima victorie în Grupa Galbenă
Articolul următorUn generator de mare putere al ISU Galaţi, transportat la Urziceni