Jandarmii din Tecuci s-au apărat cu armele în faţa unui atac cu toporul

Jandarmii din Tecuci s-au apărat cu armele în faţa unui atac cu toporul, în timpul unei intervenţii care a avut loc în cursul serii de duminică, 28 iulie.

În jurul orei 22,30, echipajul de jandarmi se afla în misiune de ordine publică pe raza municipiului Tecuci. Militarii au fost direcţionaţi de către dispeceratul Poliţiei Tecuci la o adresă din localitate, unde fusese semnalat un scandal.

La faţa locului, jandarmii au găsit două persoane, unchi şi nepot, care se acuzau reciproc de acţiuni agresive, unul împotriva celuilalt. La sosirea jandarmilor, cei doi au renunţat la cearta între ei şi s-au îndreptat împotriva oamenilor legii.

Tânărul tecucean s-a dovedit extem de nervos la vederea jandarmilor, astfel că a ieşit din curte cu un topor şi s-a repezit asupra echipajului. „Unul dintre jandarmi a folosit armamentul din dotare, executând un foc de avertisment în plan vertical. Lovitura de topor a fost blocată, cu braţul, de către jandarmul atacat. În acelaşi timp, acesta a executat un al doilea foc de avertisment”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Imediat după aceea, agresorul a fost imobilizat de către jandarmi şi apoi încătuşat. În urma intervenţiei, nu au fost persoane rănite. A fost solicitată prezenţa unei echipe operative din cadrul Poliţiei municipiului Tecuci. Tânărul a fost condus la sediul Poliţiei, pentru continuarea cercetărilor.

Articolul precedentO nouă zi fără apă rece pe străzile din centrul Galaţiului
Articolul următorFemeie de 70 de ani accidentată mortal pe trecerea de pietoni