Pe fondul creșterii accentuate, la nivel național, a numărului persoanelor infectate cu noul coronavirus SARS COV 2, polițiștii gălățeni, sprijiniți de jandarmi și reprezentanții D.S.P. Galați și D.S.V.S.A. Galați, vor intensifica activitățile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID 19. Activitățile de verificare și control vor viza zonele aglomerate, centrele comerciale, piețe, terase și localuri publice în care se desfășoară evenimente private, mijloacele de transport în comun, urmărindu-se respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul fiind prevenirea răspândirii virusului Sars Cov 2.

Recomandăm cetățenilor să păstreze distanțarea fizică, să respecte modul de organizare a evenimentelor și numărul de participanți la acestea, permis de normele legale, să nu se expună la riscuri. De asemenea, recomandăm purtarea măștii de protecție în mijloacele de transport în comun, în centrele comerciale, pe o rază de o sută de metri în jurul instituțiilor de învățământ și în celelalte spații unde măsura este obligatorie. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm recomandările autorităților pentru a limita răspândirea infectării cu noul Coronavirus.

Sursa: IPJ Galați

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentÎn opt bazine hidrografice este cod galben de viituri
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 83. În țara fără autostrăzi nici măcar trenurile nu merg