Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au reținut în urma unor percheziții domiciliare un bărbat acuzat de trafic de minori.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au efectuat în Galați și Buzău patru percheziții domiciliare, iar un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de trafic de minori. Acesta urmează a fi prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă. Din cele patru locații au fost ridicate mai multe documente și medii de stocare, precum și suma de 5 200 de lei. Individul recruta prin intermediul internetului folosind metoda „Loverboy”. Victimă i-a fost o fată de 16 ani pe care ar fi scos-o din mediul familial și ar fi determinat-o să renunțe la școală. Fata a fost constrânsă să se prostitueze timp de 9 luni, iar profitul de pe urma activității ei a fost de peste 100.000.

În cauză s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. La acțiune au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Galaţi, precum și jandarmi din cadrul  Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

 

Articolul precedent100% TU DECIZI! Marton Arpad, deputatul UDMR înfrățit în rele cu pesediștii. Alesul cuplat bine la banul public
Articolul următorMinistrul Economiei anunță redeschiderea mall-urilor