În această după-amiază pompierii gălățeni au fost solicitați să intervină la un incendiu la o casă de pe strada Crișana, din municipiul Galați. La fața locului s-au deplasat trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și echipajul SMURD de la Detașamentul de Pompieri Galați.

Când au ajuns la locul incendiului, focul se manifesta cu violenţă la nivelul acoperişului locuinţei, cu pericol de propagare la vecinătăţi. Pompierii au reuşit să localizeze incendiul fără a se propaga la casele din apropiere şi fără a exista victime.

Din primele cercetări, cele două persoane care locuiau în gospodărie au făcut focul în casă şi au plecat de la domicili. Din cauza unui coş de fum deteriorat şi neprotejat termic faţă de materialele combustibile din apropiere, a ars acoperişul pe o suprafaţă de circa 60 mp, mobilierul din interior şi diverse materiale combustibile.

imagini amator

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPrimele puncte moderne de colectare a deșeurilor, cu camere de supraveghere video
Articolul următorDpouă creșe cu un total de 150 de locuri vor fi construite în municipiul Galați