Încă o persoană și-a pierdut viața din cauza gripei la Galați. Această victimă, a 20-a la nivel național, este un bărbat de 68 de ani, care era internat în Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Galaţi.

Potrivit medicilor, victima avea mai multe boli cronice şi nu fusese vaccinată antigripal. „Bărbatul a decedat în Spitalul Judeţean. Acesta avea multiple afecţiuni cronice ale aparatului respirator,  nu era vaccinat antigripal şi avea virusul gripal AH3”, ne-a declarat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

Acesta este al treilea gălăţean care îşi pierde viaţa din cauza  gripei în acest sezon rece.  Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, niciunul dintre cei trei pacienţi nu era vaccinat antigripal.

Primul a fost un bărbat în vârstă de 53 de ani, care era internat la Institutul Oncologic din Iaşi. Acesta a decedat la Iaşi, fiind diagnosticat cu gripă de tip AH1. Tot din cauza virusului gripal AH1 a decedat şi o femeie în vârstă de 51 de ani, care, recent întoarsă din Anglia, a fost internată în stare foarte gravă la Spitalul Judeţean Galaţi.

Recomandări pentru pacienți

De la începutul acestui sezon rece, în judeţul Galaţi au fost şase cazuri de gripă, boala fiind fatală pentru trei dintre pacienţi.
Încă de la confirmarea primului caz de gripă din judeţ, Direcţia de Sănătate Publică Galaţi a recomandat spitalelor limitarea şi restricţionarea numărului de vizitatori şi a programului de vizitare în unităţile sanitare.
Medicii recomandă vaccinarea antigripală şi triajul epidemiologic în toate instituţiile. Toate persoanele bolnave trebuie să fie izolate la domiciliu sau la spital. Trebuie să se evite aglomeraţiile, iar cei afectați ar trebui să poarte măşti pentru a nu împrăştia virusul.

 

Articolul precedentBaschetbaliştii gălăţeni, învinşi la debutul în Grupa galbenă
Articolul următorBiblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” a modificat programul cu publicul