După pauza competițională din finalul anului Liga I de futsal revine în actualitate. În perioada 8 -10 ianuarie, echipele din prima ligă de futsal vor disputa jocurile din cadrul ultimului turneu al sezonului regulat.

United Galați va susține doar două jocuri în cadrul turneului de la Odorheiu Secuiesc, ambele cu ultima clasată CFF Clujana Cluj-Napoca. Prima dată, sâmbătă, 9 ianuarie, de la ora 20.00, formația gălățeană va juca meciul din ultima etapă a sezonului regulat, urmând ca a doua zi, 10 ianuarie, de la ora 13.00, să dispute restanța cu cei de la Clujana din etapa a șaptea, ultima din tur. Ultimul turneu din sezonul regulat debutează vineri, 8 ianuarie, dar United stă, după ce Dunărea Călărași s-a retras din campionat

Cele două jocuri cu CFF Clujana Cluj-Napoca, de la Odorheiu Secuiesc, sunt ultimele meciuri oficiale înaintea duelului din 16-imile Ligii Campionilor contra campioanei Poloniei. După ce au trecut cu 1-0 de Ashdod Dolphins (Israel), în runda preliminară a Ligii Campionilor, cei de la United Galați vor întâlni în deplasare campioana Poloniei, Rekord Bielsko-Biała. Meciul va avea loc pe 16 ianuarie, de la ora 18.00, ora României.

Ultimul turneu din Liga I este abordat de United de pe primul loc în clasamentul Ligii I. Gălățenii au 25 de puncte acumulate în zece jocuri, golaveraj 81-33. Echipa pregătită de Florin Ignat are două puncte mai mult decât Autobergamo Deva, locul doi, și trei puncte în plus față de Imperial Miercurea Ciuc, locul trei, din 9 jocuri.

La finalul sezonului regulat echipa de pe primul loc va aborda play-off-ul cu 3 puncte, cea de pe locul doi cu două puncte, echipa de pe trei va aborda play-off-ul cu un punct, iar echipa clasată pe locul patru va intra fără puncte în play-off.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentÎnfrângere la 28 de puncte a baschetbaliștilor de la CSM Galați în fața liderului la zi
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 132. Problemele care-i strică până și freza lui Boris Johnson