Iluminatul de sărbători al Galaţiului va costa circa 700.000 de euro, aceasta fiind valoarea maximă a contractului scos la licitaţie de Primăria Galaţi pentru perioada noiembrie 2018 – mai 2019.

Primăria intenţionează să închirieze echipamente şi instalaţii de iluminat festiv care să fie montate pe principalele artere de circulaţie din municipiu şi în zonele de interes public (parcuri, esplanade, rondouri), se arată în caietul de sarcini al licitaţiei. Administraţia locală nu doreşte doar să închirieze ghirlande şi ornamente luminoase, ca până acum, ci are în vedere un „concept tehnico-artistic personalizat” al beculeţelor care vor împodobi Galaţiul.

Licitaţia lansată de administraţia locală vizează manifestările prilejuite de: Zilele Municipiului Galaţi (sfârşitul lunii noiembrie 2018), Ziua Naţională a României (1 decembrie 2018), Sărbătorile de Crăciun (luna decembrie 2018) şi Sărbătorile de Paşte (luna aprilie 2019).

Firma câştigătoare a licitaţiei trebuie să monteze şi să demonteze echipamentele în termenele stabilite, precum şi să asigure mentenanţa non-stop, cu personal specializat, pe toată perioada de funcţionare.

Valoarea maximă estimată a contractului este de 3.189.500 de lei fără TVA, adică aproape 700.000 de euro, iar criteriul de atribuire va fi cel mai bun raport calitate-preţ. Data-limită de înscriere la licitaţie a firmelor interesate este 20 august.

Articolul precedentGălăţenii sunt cei mai avizi cititori din ţară
Articolul următorUn tractorist a produs un accident soldat cu patru victime, dintre care doi copii