Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti efectuează cercetări cu privire la doi cetăţeni din Republica Moldova, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

În data de 23 iunie a.c, în jurul orei 02.30, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Măstăcani – județul Galați, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autovehicul înmatriculat în R. Moldova, condus de un bărbat în vârstă 29 de ani. În autoturism, pe locul pasagerului se afla proprietarul acestuia, un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 25 de ani.

La controlul efectuat de polițiștii de frontieră, conducătorul auto nu a putut prezenta un permis de conducere valabil. În urma verificărilor suplimentare în bazele de date s-a constatat că acesta are dreptul de a conduce autovehicule anulat. 

Proprietarul autoturismului a declarat că i l-a încredințat prietenului său să-l conducă, deși știa că acesta  are dreptul de conducere autovehicule anulat.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat  şi  încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentUnirea Braniștea a câștigat cu 4-0 returul barajului de promovare în Liga a 3-a cu Victoria Traian
Articolul următorCOD GALBEN de instabilitate atmosferică