Gălăţenii sunt cei mai avizi cititori din ţară. Conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS) pentru 2017, cele mai multe volume împrumutate, în medie, de un utilizator activ al bibliotecilor din România se înregistrează în judeţul Galaţi (16,1 volume).

Pe poziţia a doua în acest clasament se situează cititorii din judeţul Iaşi, cu o medie de 16 volume/utilizator activ, în timp ce un cititor din municipiul Bucureşti a împrumutat de la biblioteci, în medie, numai 10,9 volume. Cele mai puţine volume împrumutate le-au revenit utilizatorilor din judeţele Caraş-Severin (5,2) şi Ilfov (4,5).

Numărul total al utilizatorilor activi a fost, în anul 2017, de 3,248 milioane, mai mic cu 185.000 de persoane faţă de anul 2016. Numărul volumelor existente în bibliotecile din România a fost de 163,3 milioane de volume, în scădere cu 1,175 milioane faţă de anul precedent.

Peste 9.500 de biblioteci, la nivel naţional

Reţeaua bibliotecilor care a funcţionat în anul 2017 a fost formată, potrivit INS, din 9.594 de unităţi, cu 238 mai puţine decât în 2016. Dintre acestea, 2.266 au fost biblioteci publice – judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale (cu 38 mai puţine faţă de anul precedent), 6.769 au fost biblioteci şcolare (cu 142 mai puţine decât în 2016), 97 au fost biblioteci universitare (cu una mai puţin faţă de anul anterior), iar 459 au fost biblioteci specializate, ale instituţiilor publice şi agenţilor economici (în scădere cu 57 de unităţi comparativ cu 2016).

Numărul volumelor existente în bibliotecile din România a fost de 163,3 milioane, în scădere cu 1,175 milioane faţă de anul precedent. În acelaşi timp, numărul volumelor nou-intrate în colecţiile bibliotecilor în anul 2017 a fost de 1,812 milioane.

Articolul precedentUn ucrainean grăbit n-a ajuns în ţara sa, ci la spitalul din Galaţi
Articolul următorIluminatul de sărbători al Galaţiului va costa 700.000 de euro