Gălăţeni răniţi pe drum către Iaşi, la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Din primele informaţii, responsabil ar fi fost şoferul unei maşini cu numere de Galaţi.

Un accident produs astăzi pe raza judeţului Vaslui, în localitatea Vultureşti, a trimis în spital trei persoane. Şoferul unei maşini cu numere de Galaţi ar fi provocat impactul, potrivit unor surse citate de Mediafax. Gălăţeni au fost răniţi pe drum către Iaşi, la pelerinajul de Sfânta Parascheva. Maşina lor se îndrepta spre Iaşi, la pelerinajul de sfânta Parascheva. Încă se cercetează de ce autoturismul a intrat pe contrasens, ciocnindu-se cu altele două.

Trei persoane, dintre care două din maşina de Galaţi care a provocat impactul au fost rănite în coliziune şi au fost transportate la Spitalul de Urgenţă Vaslui pentru investigaţii şi îngrijiri medicale.

„Şoferul unei maşini de Galaţi, care se îndrepta spre Iaşi, pe fondul neatenţiei la volan, a pătruns pe contrasens, unde a lovit o maşină de Iaşi şi apoi una de Vaslui. În spatele maşinii de Galaţi era o maşină de Vaslui, al cărei şofer, pentru a evita impactul, a ieşit de pe partea carosabilă. Se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

foto: Mediafax

Articolul precedentRadu Cosca i-a luat locul lui Marius Cosoreanu în fruntea CSM Galaţi
Articolul următorCSM Galați a început în forță campionatul de baschet masculin