Gălăţeanca Patricia Ţig, pe tabloul principal al BRD Bucharest Open

Gălăţeanca Patricia Ţig s-a calificat pe tabloul principal al turneului de tenis BRD Bucharest Open, după ce a trecut de tururile preliminare.

În primul tur al calificărilor, Patricia Ţig a învins-o pe românca Oana Simion, locul 645 WTA, cu scorul de 6-4, 6-4. În turul al doilea, gălăţeanca a trecut de rusoaica marina Melnikova, nr. 314 mondial, cu 5-7, 6-1, 6-1. În ultimul act al preliminariilor, Ţig a eliminat-o pe bulgăroaica Isabela Şinikova, locul 232 WTA, cu 6-3, 6-2.

Pe tabloul principal, tenismena din Galaţi o va întâlni în primul tur pe sportiva maghiară Anna Bondar, nr. 193 mondial . Prin calificarea pe tablou, Patricia Ţig şi-a asigurat un cec de 1.925 de dolari şi 19 puncte WTA.

Gălăţeanca a fost nevoită să joace în calificări deoarece nu mai figurează în clasamentele mondiale, întrerupându-şi participarea la turnee pentru a deveni mamă. În vârstă de 24 de ani, Patricia Ţig a avut cea mai bună clasare din carieră în 2017, când a ocupat locul 83 WTA.

Turneul de la București se desfășoară pe zgură și este de categoria International, cu premii totale de 250.000 de dolari. Letona Anastasia Sevastova, nr. 11 mondial, este principala favorită a competiţiei.

Articolul precedentEclipsa parţială de Lună, vizibilă la Observatorul astronomic din Galaţi
Articolul următorZeci de blocuri din zona centrală nu vor avea apă miercuri