Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești au depistat în trafic,o femeie care conducea un autoturism care figura ca fiind radiat din circulaţie de autorităţile din Germania.

La sfârșitul săptămânii trecute, pe timpul executării unei misiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești, au oprit în trafic pentru control, pe DN 26, pe raza localității de frontieră Frumușița, un autoturism marca BMW care avea aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Germaniei. Autoturismul în cauză era condus de o femeie, în vârstă de 54 de ani, domiciliată pe raza județului Galați.

În urma verificărilor specifice efectuate, lucrătorii noştri au constatat că autoturismul figurează ca fiind radiat din circulaţie, de către autorităţile din Germania, din luna ianuarie 2020.

Cu privire la cele constatate, persoana în cauză a declarat că a achiziționat recent autoturismul și că nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta nu are drept de circulaţie pe drumurile publice din România.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

Imagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPermis de conducere fals descoperit la controlul de frontieră
Articolul următorFosta conducere ROMPREST, comportament de tip MAFIOT. INTERLOPII au intrat cu mașina în grupul jurnaliștilor