În noaptea de luni spre marți, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au depistat pe o gălățeancă la volanul unui autoturism pe raza municipiului Brăila, deși aceasta avea permisul de conducere suspendat. 

Azi – noapte, în jurul orei 01:40, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila au oprtit-o în trafic, pe o femeie, în vârstă de 37 de ani, din judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Călăraşilor din municipiul Brăila.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că femeia avea dreptul de a conduce suspendat.

În cauză fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Articolul precedentKlaus Iohannis retrage decorațiile primite de condamnați! Adrian Năstase este vizat
Articolul următorGalațiul premiat la Gala AMR